Trebuie să o spun, că îmi stă pe suflet.
M-a certat fiu-meu că ţi-am reproşat că te faci turc cu mine, Dinule (tânărul ziarist Dinu Boboc fost şI mereu coleg de/al meu). Când mi s-a părut mie că ai comentat alături cu drumul articolul despre fondul de investiţii în acţiuni ale companiilor aurifere.
Îmi zice fiu-meu că nu e politicos şi nici eficient să-mi critic cititorii şi eu ce fac?!
Îi dau replică şi lui Cristi Dogaru (acesta - un veteran ca şi mine), ba chiar pun de o polemică şi cu el şi cu Ionuţ (ziarist de afaceri şi el).
Toţi obiectează ba că fondul de investiţii de care era vorba în articol, singurul românesc de acest tip, nu merită riscul, ba că nu se merită să cumperi acum aur pentru că preţul este la maxim.
Eu tot nu mă potolesc, contez că prietenii mei nu se supără şi că ei, ca şi alţi cititori, vor ontinua să vină să vadă ce mai scriu, tocmai pentru că sunt amatori de polemică.
Că ştiu ei că din polemică sar scânteile ideilor bune. Brain storming, frate! pot să fac din blogul ăsta!
Dacă v-am ofensat, prieteni, voi mă iertaţi, vă rog, că mă ştiţi că nu vreau să fiu om rău.
Pe de altă parte…
Ei bine, dincolo de cât de valabile sunt semnalele pe care le-am dat şi de cât de bine le-am argumentat, m-a lovit azi noapte altă idee:
Dar dacă criza asta nu se va termina niciodată?
Dacă o vom duce-o tot într-o criză?
Şi nu vorbesc de teoria aia că totul pe lume este un dezechilibru care îşi caută echilibrul.
Totul, în univers , deci şi în economia globală de Dâmboviţa.
Dar dacă ar fi bine ca, în tot timpul să păstrăm acolo… să zicem până la o cincime din economii & investiţii în aur şi diferite alte active legate de acesta?
De ce altceva am fost eu atât de disperat să argumentez că este oportun să plasezi într-un fond de acţiuni de companii aurifere măcar câteva sute de lei, sau mă rog, cât te ţin pofta şi nervii??
Chiar!
Ce-mi trebuia mie să-mi contrazic şi să-mi corectez prietenii aşa de… viguros?!?
La mare disperare ne trimite cam tot ce a început să se întâmple în lumea mare, ca şi pe strada ta, pe piaţa aurului, sau a cartofului, ca şi la firma de unde (nu) îţi mai iei solda.
Cei ce lucrează în vânzări de orice ar putea să mă înţeleagă cel mai uşor.
Chiar dacă tocmai ei ar putea să spună: păi, noi trăim în disperare zi de zi.
Nebunia este tot mai mare, chiar dacă ne-am obişnuit cu ea.
Chiar!
Dar dacă nu se mai termină niciodată criza?
O să-mi spuneţi că fabulez coşmaruri.
Vă voi spune că acestea nu au nici măcar decenţa de a fi altceva decât coşmare!
Sic!
Am ciulit urechea cu toţii (cei ce avem o oarecare aplecare spre „think global“) la eseurile despre capitalismul viitorului.
Că nu va mai fi aşa cum îl ştim, vreo pretenţie de capitalism pur sânge.
Că ni se pregătesc nişte experimente genetice, de corcituri de capitalism şi autoritarism de stat. Şi cine va fi ăla autoritarul? Păi cine îşi imaginează mai convingător că el, ori ei, „e statul“!
Dar cine are timp să stea să clocească generalităţile astea?
Uite cineva care sesizeză potenţialul real de pericol nu neapărat al coşmarelor, dar al schimbărilor lumii.
Acum mult timp, ehei, hăt!! în secolul trecut Soros a scos vreo două miliarde de lire sterline din deranjul pe care l-a avut moneda britanică în şarpele monetar european.
Acuma toţi se visează soroşi.
Ce, vi se pare că sunt întâmplătoare asaltul asupra euro, prin intermediul titlurilor suverane ale Greciei, Irlandei, Portugaliei şi Spaniei. Şi Italiei?!
Mi-e teamă că deranjamentele actuale sunt doar nişte exerciţii, nişte antrenamente.
Şi, dacă astea sunt doar antrenamentele marilor meciuri ce vor să fie, atunci, ce ziceţi?
Cum vor reacţiona cei ce stau întotdeauna în spatele guvernelor, atunci când va deveni un clişeu exprimarea jurnalistică: statul Cutare dă faliment?
Pieţele vor fi nişte morişti, ca în bancurile cu fete iubăreţe. Se vo învţrti ca titirezul după cum va strănuta unul sau altul.
Doar aurul va….
„Război Valutar!“. Zicem că este doar un titlu vioi de ziar, dar nu război va fi acela în care profiturile lumii se vor împărţi la masa negocierilor de tip:
- Mai întăreşte-ţi şi tu banu’!
- Ba tu primu’!
Şi atunci?
Cum să nu te gândeşti la aur?
Desigur, prietenii mei au reacţionat generic, deşi am spus-o:
Nu bagi banii în nimic decât în funcţie de termenul precis la care, disciplinat, vrei să-i scoţi şi de toleranţa la risc, pe care se presupune că ţi-ai calibrat-o fără milă!
Asta uită mereu tot omul care este curios măcar de acest subiect, oricât de avizat ar fi.
Şi de-asta pierde în piaţă investitorul, oricît de sofisticat ar fi, nu-i aşa băieţi?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu