Care-i treaba

TOP 12 Ştiri

joi, 4 noiembrie 2010

Bursa din Sibiu a mai cules de la acţionari 11 milioane de lei

Din decenţă, ca urmare a evoluţiilor incerte ale relaţiilor mele cu oficiali de frunte ai SIBEX, mă rezum deocamdată să preiau comunicatul Bursei.
Curând însă va trebui să vă propun câteva teme de meditaţie privind viitorul Bursei din Sibiu

Adrian N. Ionescu

Actionarii Sibex au incheiat cu un real succes majorarea capitalului social, fiind subscrise aproape 11 milioane actiuni, ceea ce reprezinta o subscriere de peste 95%, fiind foarte aproape de ceea ce s-a programat.

“Majorarea de capital social a fost un success, ceea ce dovedeste increderea actionarilor in Bursa de la SIBIU, in viitorul si in activitatile care le intreprinde” a declarat preşedintele Bursei din Sibiu, Teodor Ancuţa.
S.C. Bursa Monetar Financiară si de Mărfuri S.A. Sibiu a derulat o majorare de capital de la 22,6 milioane lei la 33,5 milioane lei, prin emisiunea unui număr de 11 milioane acţiuni noi cu o valoare nominală de 1 leu/acţiune, în schimbul aportului în numerar al acţionarilor.
Nota: la ora scrierii acestui comunicat, subcrierea la majorarea de capital social nu era incheiata



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu