Care-i treaba

TOP 12 Ştiri

joi, 2 decembrie 2010

Cristian Sima (WBS) şi Daniel Ţepeş (HTI) domină Bursa de la Sibiu



Cei doi sunt două bine cunoscute figuri ale piţei de capital autohtone, iar abrevierile din paranteze sunt casele de brokeraj pe care le controlează.
Bursa de la Sibiu (Sibex) este specializată în tranzacţionarea unor produse cu grad mare de risc, numite şi derivate, pentru că ele au ca bază alte active cum sunt acţiunile (tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti), aurul sau valutele. Poate vom vorbi vreodată despre ele, dacă vă interesează marile pariuri.
Din topul cotelor de piaţă de la Bursa din Sibiu (SIBEX) se poate bănui că WBS, mai precis preşedintele său, Cristian Sima, are un cuvânt greu de spus în viaţa instituţiei sibiene. De altfel va fi având un cuvânt greu de spus şi în consiliul de administraţie al Sibex.
Circa două treimi din veniturile Sibex depind de patru case de brokeraj, iar una din cele două treimi este forţa unui singur broker, WBS. Cristian Sima. Cine nu ar face concesii cuiva care îi furnizează o treime din bani? Poate că nu şi ceilalţi administratori ai Sibex şi, mai ales, nici preşedintele Teodor Ancuţa.
Cristian Sima a fost până nu demult unul dintre cei mai activi contestatari ai conducerii (de la acea vreme) a Bursei de la Bucureşti. Cele două burse sunt într-o concurenţă destul de acidă după ce au eşuat în tentativa de a fuziona. Acum Sima este la Sibiu şi este destul de ambiţios ca să-l suspectăm că viseată să preia (când legea i-o va permite!) Sibex şi să contratace în forţă Bucureştiul.
.
Case de brokeraj
volum contracte       (% din total piata)
 WBS ROMANIA
29
 DELTA VALORI MOBILIARE
15
 TRADEVILLE
12
 ESTINVEST
11
 INTERCAPITAL INVEST
6
 BROKER Cluj
4
 KBC SECURITIES
4
 IFB FINWEST
3
 FAIRWIND SECURITIES
3
 GM INVEST SA
2
 VIENNA INVESTMENT TRUST
2
 TARGET CAPITAL
2
 CARPATICA INVEST
1
 TRANSILVANIA CAPITAL
1
 INTERDEALER CAPITAL INVEST
1

Mai ales că, întretimp, la Bucureşti,  este extrem de infleutn un alt nume prestigios al pieţei de capital româneşti, Daniel Ţepeş. Care controlează casa HTI Valori Mobiliare. Care este cea mai activă casă de brokeraj de la Sibiu pe piaţa de acţiuni, cu o cotă de 37%. WBS mai are 17. Ce acţiuni se tranzacţionează  la Sibiu? Înseşi acţiunile Bursei din Sibiu. Adică aproape numai acestea (mai este acolo şi o entitate a Prodplast, dar nu are mare căutare).
Sima şi Ţepeş sunt două bine cunoscute figuri ale pieţei de capital autohtone, iar abrevierile din paranteze sunt casele de brokeraj pe care le controlează.
Bursa de la Sibiu (Sibex) este specializată în tranzacţionarea unor produse cu grad mare de risc, numite şi derivate, pentru că ele au ca bază alte active cum sunt acţiunile (tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti), aurul sau valutele. Poate vom vorbi vreodată despre ele, dacă vă interesează marile pariuri.

Mă opresc aici. Altfel, Cristian Sima ar putea crede că am vreun sentiment tare împotriva domniei sale, pentru că am avut opţiuni divergente într-un proiect comun. Ar fi trist pentru dânsul să creadăasta. Dar nici nu aş vrea să-mi pierd respectul domnului Teodor Ancuţa, unul dintre fondatorii Bursei din Sibiu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu