Care-i treaba

TOP 12 Ştiri

duminică, 5 decembrie 2010

Ce investiţie a adus bani buni în 2010 pentru cei cu resurse limitate? Pariul pe lipsa de scrupule a companiilor petroliere!

2010 a fost anul gloriei celor prudenţi.
Cei ce au mizat pe administrarea profesionistă a depozitelor bancare şi a altor instrumente cu venit fix au obţinut, până acum, randamente de până la  9% (prin fondurile mutuale monetare şi de obligaţiuni), potrivit sintezei realizate de kmarket.ro.
Diferenţa obţinută de cei care şi-au asumat riscuri ceva mai mari este mai mică.
14,46% este cel mai mare randament al unui fond mutual pe primele 11 luni ale anului. Este profitul brut al unui fond de acţiuni, Omninvest, deci unul destul de riscant.
Consolarea este că nici un indice bursier (cu o excepţie, vedem mai jos), nu a reuşit performanţe mai bune.
Adică, administratorii fondurilor mutuale care au reuşit pe primele 11 luni randamente mai mari de 9% au făcut demonstraţia că sunt în stare de lucrurile cu care se laudă: riscuri mai mici decât investiţia personală la bursă şi randamente mai mari (pentru că plasamentele sunt făcute de profesionişti).
Altfel este foarte clar: pariul pe lipsa de scrupule a companiilor petroliere a adus cele mai mari randamente pentru cei cu resurse limitate, totuşi suficiente pentru a fi primiţi de un broker la bursă.
Adică vreo mie de lei (la care altădată brokerii nu prea se uitau decât dacă aveai să mai vii lunile viitoare cu câte o mie, dar acum sunt însetaţi şi după cineva care vine cu câteva sute).
Ei bine, pe 3 decembrie, cea mai bună performaţă pe 2010  o avea indicele BET NG, al companiilor energetice de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB): 25%.
Cine ar fi pariat la începutul anului pe actiunile celor 10 companii din portofoliul acestui indice, ar fi avut un câştig brut de 25% pe primele 11 luni ale anului.
Din compoziţia acestui indice  fac parte Transgaz şi OMV Petrom, care au ponderi de 31 şi 30 % în portofoliuul indicelui.
Să vă mai amintesc cu cîtă lipsă de scrupule îşi rotunjesc conturile OMV Petrom şi celelalte companii petroliere? Că preţurile carburanţilor „au crescut cu nesimţire“ (aud asta mereu „la pompă“) faţă de perioada crizei pe o piaţă în care cererea s-a redus dramatic? Că O instituţie precum Consiliul Concurenţei şi-a dovedit neputinţa?
Unii ar putea spune că suntem la cheremul marilor corporaţii ca în apogeul  celei mai sălbatice era a capitalismului…
Pe de altă parte, în tabelele de mai sus este evident rezultatul riscului: pe aceeaşi piaţă, adminsitratori diferiţi au obţinut rezultate foarte diferite.
Unele fonduri de acţiuni nu au putut face nicimăcar treaba unui depozit bancar şi nu pot invoca specificul care le-ar împiedica să-şi schimbe  promisiunile  din prospect.
Adică nu te împiedică prospectul să reuşeşti măcar un randament pozitiv, când toţi indicii bursieri l-au reuşit.
Sper să am răgazul să revin cu detalii în zilele următoare…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu