Şi muritorii de rând pot câştiga bani buni, ca milionarii de la bănci

În zilele astea ai toate şansele să nu scoţi pe depozitele de la bănci nici măcar echivalentul inflaţiei reale.

În schimb, peste 100.000 de români profită de cele mai mari dobânzi care pot fi scoase de la bănci, prin intermediul fondurilor mutuale monetare.

Nu cunosc un depozit bancar de om obişnuit care să fi reuşit o dobândă pe ultimele 10 luni de 7,62 %.

Acesta este randamentul (câştigul brut înainte de plata comisioanelor şi a impozitului), obţinut în acest an până acum de fondul Raiffeisen Monetar, administrat de Raiffeisen Asset Management.

Fondul BCR Monetar, marele său concurent administrat de Erste Asset Management România, are un randament de 7,46 % pe 2010 (socotit în 27 octombrie), potrivit kmarket.ro.

Fondurile mutuale monetare bagă cei mai mulţi bani tot în depozite bancare, dar îşi folosesc atuul de a putea negocia dobânzile.

Pentru că vin la bănci cu mari sume de bani.

Şi mai pot să facă şi operaţii care nu sunt accesibile decât milionarilor.

Nu aţi fi reuşit să obţineţi în ultimele 10 luni dobânzi atât de mari cât randamentele amintite nici dacă vreo bancă v-ar fi primit la negocieri.

Hai să zicem că aţi fi avut la fel de mulţi bani de plasat cât au cele două fonduri. Activele nete (averile) lor sunt de 1,45 miliarde lei (BCR Monetar) şi 1,06 miliarde de lei (Raiffeisen Monetar).

Tot ar fi trebuit să ştiţi şi să faceţi operaţiuni ca un bancher, inclusiv la termene de tip  „peste noapte“, dar şi cu instrumente financiare la care nu prea avem acces, noi, muritorii de rând. Cum sunt obligaţiunile.

Mai trebuie spus că succesul zdrobitor al cele două fonduri se datorează şi distribuţiei tilurilor prin reţelele băncilor care fac parte din aceleaşi familii cu administratorii. Aşa s-au putut strânge mai mulţi bani.

Dacă am calcula în termeni anuali (pe 12 luni) randamentele amintite, acestea ar fi  de circa 9,35% la Raiffeisen Monetar şi de 9,15% la BCR Monetar.

Prin comparaţie, abia acum, cu mare jenă, băncile au început să mai urce dobânzile la depozite, şi mai afli de o rată de 7,5%, sau chiar de 8% pe an, la BCR. Dar nu sunt decât la depozitele promoţionale.

Iată randamentele tuturor fondurilor monetare şi de obligaţiuni (un bonus, o să vă spun de ce).

Să ţineţi seama, însă, că nu doar randamentul contează.

Nu este vorba de risc, care oricum este aproape nesemnificativ la fondurile monetare, ci despre faptul că fondurile se pot adresa unor categorii diferite de oameni sau investitori.

Cel mai simplu mod de a afla ceva despre un fond mutual, respectiv monetar.

Este clar că un fond la care un singur titlu costă peste un milion de lei nu se adresează celor cu salariul minim pe economie.

Un fond cu un titlu care costa o 10 - 20 de lei este mai potrivit pentru toată lumea.

Dar dac unitatea de fond este prea ieftină, este bine să ne uităm şi la cam cât de mulţi investitori are fondul în cauză. Şi la ce avere gospodăreşte fondul pentru investitorii aceia mulţi sau nu.

Dacă averea este prea mică, atunci trebuie căutate nişte explicaţii.

iFond Monetar nici nu are împlinit un an, de pildă. Este firesc să nu aibă mulţi investitori. În plus, nu este administrat de o firmă care să facă pare dintr-o familie bancară. Nu se duce în reţeaua unei bănci ca la el acasă. Ba chiar, fondul este mai curând dedicat investitorilor la bursă ai societăţii de brokeraj care patronează societatea de administrare.

Fortuna Gold are sigur o problemă de administrare sau de distribuţie. Gestionează puţin peste o jumătate de milion de lei pentru peste 1600 de investitori.

Că să afli care fond ţi se potriveşte mai bine, încearcă să aflu mai multe despre el pe site-ul firmei care îl administrează, pe site-ul Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (aaf.ro), sau mai bine de la mine.

Vei vedea astfel că fondul Simfonia 1 este mai potrivit pentru firme care vor să profite ca noi, de forţa de negociere şi de capacitatea de administrare a unor profesionişti.

Ne dăm seama de asta după cantitatea de cash din structura activelor.

Firmele sunt mai interesate să aibă acces rapid la cash decât de marimea randamentului, care oricum este mai mare la un fond monetar decât la un cont curent bancar.

De aceea administratorul (BRD Asset Management, ai înţeles altă bancă din Top 5) preferă să ţină cât mai mulţi bani în casf şi nu plasaţi în depozite.

În felul acesta, administratorul fondului va face faţă solicitărilor de a răscumpăra titlurile fondului de la investitori. La  30 septembrie Simfonia 1 avea în cash 23% din activele nete de 342 de milioane de lei.

„Cash“ este un fel de a spune, căci nici aceşti bani ai Simfoniei nu erau în vreun „cont curent“, ci în depozte „over night“, sau pe româneşte „de pe o zi pe alta“.

Un astfel de fond este clasificat ca un fond de „trezorerie scurtă“.

Plasamentele acestei categorii de fond monetar nu trebuie să aibă o maturitate medie mai mare de 60 de zile. Adică să nu aibă plasamante pe termene mai lungi de 60 de zile, în medie.

Sunt o mulţime de firme mici, care, ca şi noi, nu-şi pot permite luxul de a angaja trezorieri, oameni pricepuţi să aibă grijă de trezoreria firmei. Acestea apelează tot la fondurile monetare.

Din suta de mii de investitori din fondurile monetare, peste 4.600 sunt firme sau alte persoane juridice. Deţinerile de titluri ale acestora corespund în medie cam cu 47% din averea fondurilor.

Este bine să ne uităm în portofoliile fondurilor, din structura lor înţelegem cam în ce stil este administrat fondul, sau cam care este tendinţa pe piaţă.

Până nu demult s-ar fi putut spune că administratorii fondului Tezaur, de exemplu, preferă încă o gestiune ceva mai riscantă după criteriile clasificărilor oficiale.

Criteriile oficiale spun că un fond monetar nu trebuie să facă plasamente prea multe sau prea mari pe termene mai lungi de un an.

Să vedem de ce.

Nu există depozite bancare pe termene mai lungi de un an.

În schimb există obligaţiuni emise de stat, de municipii, de bănci sau de alte companii care nici nu pot fi emise la scadenţe mai mici de un an. Desigur, nici obligaţiunile nu trebuie să fie ţinute în portofolii un an, dar este un punct de vedere. Nu?!

Obligaţiunile sunt, teoretic, mai riscante decât depozitele bancare.

Aşa se pune problema, deşi e cam greu să pierzi cu obligaţiunile, dacă nu dă faliment statul, municipiul, banca sau compania emitentă. (Nu intrăm  aici în detalii despre cum joacă pe ecranele brokerilor cuplul de forţe preţ – randament în caz de criză)

Tezaur este un fost fond de obligaţiuni recalibrat ca fond monetar. Asta ar fi putut fi cauza pentru proporţi amare de obligaţiuni în portofoliu, în prima jumătate a anului. Dar nu şi acum.

Nu mai putem spune însă că Tezaur este un fond riscant şi nu este nicidecum mai riscant decât celelalte.

Tezaur mai avea 31 % din active băgaţi în obligaţiuni, dar cam tot atâta are şi Raiffeisen Monetar.

Mai sunt altele care au şi mai mult.

Păi, cel mai mare fond de pe piaţă, BCR Monetar, are 45% din active în obligaţiuni, dar 15% în obligaţiuni de stat.

Ştiţi cât costă o obligaţiune de stat?

10.000 de lei noi!!!

Câţi dintre noi are (de dat) atâta bănet pe o obligaţiune de stat?

Aţi înţeles de ce sunt bune fondurile mutuale? Inclusiv cele de obligaţiuni, despre care o să vorbim data viitoare.

Au înţeles sigur cei 100.000 de români (persoane fizice sau patroni de firme) care au reuşit să-şi facă ordine printre prejudecăţi şi care nu au rămas blocaţi în sindromul FNI.

Fondurile mutuale sunt cele mai decente instrumente cu care să strângi un leu mai mult decât ce-ţi dă cu chiu cu vai o bancă pe un depozit.

Ceea ce nu înseamnă că nu trebuie să le mai purtăm deloc de grijă banilor plasaţi acolo. Vom vedea dece cu altă ocazie.