Care-i treaba

TOP 12 Ştiri

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Şi muritorii de rând pot câştiga bani buni, ca milionarii de la bănci

În zilele astea ai toate şansele să nu scoţi pe depozitele de la bănci nici măcar echivalentul inflaţiei reale.
În schimb, peste 100.000 de români profită de cele mai mari dobânzi care pot fi scoase de la bănci, prin intermediul fondurilor mutuale monetare.
Nu cunosc un depozit bancar de om obişnuit care să fi reuşit o dobândă pe ultimele 10 luni de 7,62 %.
Acesta este randamentul (câştigul brut înainte de plata comisioanelor şi a impozitului), obţinut în acest an până acum de fondul Raiffeisen Monetar, administrat de Raiffeisen Asset Management.
Fondul BCR Monetar, marele său concurent administrat de Erste Asset Management România, are un randament de 7,46 % pe 2010 (socotit în 27 octombrie), potrivit kmarket.ro.
Fondurile mutuale monetare bagă cei mai mulţi bani tot în depozite bancare, dar îşi folosesc atuul de a putea negocia dobânzile.
Pentru că vin la bănci cu mari sume de bani.
Şi mai pot să facă şi operaţii care nu sunt accesibile decât milionarilor.
Nu aţi fi reuşit să obţineţi în ultimele 10 luni dobânzi atât de mari cât randamentele amintite nici dacă vreo bancă v-ar fi primit la negocieri.
Hai să zicem că aţi fi avut la fel de mulţi bani de plasat cât au cele două fonduri. Activele nete (averile) lor sunt de 1,45 miliarde lei (BCR Monetar) şi 1,06 miliarde de lei (Raiffeisen Monetar).
Tot ar fi trebuit să ştiţi şi să faceţi operaţiuni ca un bancher, inclusiv la termene de tip  „peste noapte“, dar şi cu instrumente financiare la care nu prea avem acces, noi, muritorii de rând. Cum sunt obligaţiunile.
Mai trebuie spus că succesul zdrobitor al cele două fonduri se datorează şi distribuţiei tilurilor prin reţelele băncilor care fac parte din aceleaşi familii cu administratorii. Aşa s-au putut strânge mai mulţi bani.
Dacă am calcula în termeni anuali (pe 12 luni) randamentele amintite, acestea ar fi  de circa 9,35% la Raiffeisen Monetar şi de 9,15% la BCR Monetar.
Prin comparaţie, abia acum, cu mare jenă, băncile au început să mai urce dobânzile la depozite, şi mai afli de o rată de 7,5%, sau chiar de 8% pe an, la BCR. Dar nu sunt decât la depozitele promoţionale.
Iată randamentele tuturor fondurilor monetare şi de obligaţiuni (un bonus, o să vă spun de ce).


Să ţineţi seama, însă, că nu doar randamentul contează.

joi, 28 octombrie 2010

Cât timp de distracţie îşi mai alocă investitorii străini la Bursa de Valori Bucureşti?

Am nevoie să deschid aici, deodată, cu un fel de armaghedon două serii de analize: de finanţe personale şi de piaţă de capital.
Nu abortaţi, săriţi peste ceea ce nu înţelegeţi. Este o versiune a unui articol care va apărea în newsletter-ul Asociaţiei Brokerilor, pe www.asociatiabrokerilor.ro.
De aceea, începe astfel: 
Încheiam analiza de luna trecută acceptând provocarea de a urmari „daca va fi, cat de consitentă şi cât de longevivă va fi depăşirea maximului de la 24.094 de puncte (al indicelui bursier BET FI, al societăţilor de investiţii financiare, SIF, n.m.)“.
Indicele este un fel de medie ponderată a cotaţiilor bursiere ale SIF-urilor, cele mai importante acţiuni de la bursă.
Mai ziceam acum o lună, ca marele specialistu’: „Nimic nu ne încurajează să credem că nu vom vorbi şi luna viitoare despre aceeaşi incertitudine cronică“.
„Doar dacă nu cumva, între timp, nu se va radicaliza criza politică“, mai puneam tot eu o lumânare.
Ei bine, probabil că ar fi fost mai bine să se radicalizeze cumva situaţia politică.

Ar fi fost mai bine să se radicalizeze cumva situaţia politică.
Nu fac aluzie la moţiunea de cenzură, de care pieţei puţin i-a păsat.
Ar fi fost nevoie de ceva mult mai radical, care să determine o tendinţă mult mai decisă. Mai profundă.
Căci, într-adevăr, s-au înregistrat maxime peste nivelul rezistenţei amintite mai sus. Şi ce dacă.
Cel mai mare maxim a fost al indicelui BET FI, un fel de medie ponderată a cotaţiilor celor cinci societăţi de investiţii financiare, a fost la 24.912 puncte, în 19 octombrie.
Dar, de fapt, nimic nu s-a schimbat pe piaţă.
Am putea ajunge aşa sa batem şii recordul tuturor timpurilor, să trecem mult peste 100.000 de puncte, şi tot nu ar însemna nimic nou pentru piaţă.
Aceeaşi incertitudine cronică ar caracteriza piaţa.
Oricând, o furie venită de nici unde, ca în 2007, ar putea prăbuşi în cateva zile ce s-a câştigat în câţiva ani.
Să ne desluşim!
Pespectiva se clarifică daca includem în peisaj şi lichiditatea.
Lichiditate înseamnă volumele de acţiuni schimbate valoarea lor, derizoriu de mică. Atât de mică încat un rulaj zilnic de 6 - 7 milioane de euro este dublul mediei perioadei.
Lichiditatea este atât de mică pentru că nimeni nu are încredere în nici o tendinţă, oricum s-ar manifesta ea. Orcie tendinţă nu este decât un test, care pleacă de la consolarea că nu poate fi mai rău.
Dar există un „mai rău“...
Mai rău ar fi ca această situaţie să continue încă un an, sau poate doi, sau poate trei.
Timp în care toate energiile operatorilor locali se vor fi epuizat.
Brokerii care şi-au mai păstrat această meserie după trei ani de epurări se vor fi apucat deja de  altceva.
Societăţile de brokeraj se vor alimenta permanent cu brokeri juniori, care vor socoti piaţa autohtonă doar un fel de sală de forţă, de antrenament pentru alte pieţe.
Investitorii, românii, şi daca vor vrea cu seriozitate să plaseze bani pe piaţa de capital, o vor face aiurea, oriunde altundeva decât la bursa de la Bucureşti (sau Sibiu).
Bursa de la Bucureşti (sau Sibiu) va semăna cu un hobby.
Investitorii străini, adevăraţii furnizori de lichiditate, se vor întreba dacă au chef să se distreze cu câteva sute de mii de euro. Unei sume care încape într-un singur ordin obişnuit la o bursă adultă, îi vor fi necesare la Bucureşti zeci de ordine, ca acum, dacă investitorul nu va dori sa se joace de-a răsturnatul de tendinţe.
Şi nu va mai avea sens deloc pragul maxim legal de 5% de drepturi de vot, la care are acum dreptul un acţionar de societate bursieră.
Rămas fără sens, pragul va fi abolit în sfârşit de parlamentarii neandertalieni ai tuturor vremurilor, prea târziu ca sa mai conteze pentru piata.
Bursa de la Bucureşti va deveni un fel de filiala provincială a unei burse de pe o piaţă care are ceva mai multi muşterii. Acm la fel cum sunt, faţă de Bursa Română de Mărfuri, terminalele acesteia organizate în vreo debara, la camerele de comerţ judeţene.
Atunci. Bursa de Valori Bucureşti, eventual cea rezultata din fuziunea cu cea din Sibiu, fuziune făcută şi aceasta prea târziu, va deveni un fel de ATS, un sistem  alternativ de tranzacţionare a unei burse mari. ATS este un fel de divizie C de fotbal, unde joacă acele companii de al cărui nas nu este nicimăcar Liga Naţională cu nume de bere, necum Liga Campionilor.
Visul de aur al snobismului autohton se va fi împlinit.
Antreprenorii „care contează“ îşi vor lista „marfa“ la Viena, sau la Varsovia, căci îşi vor fi lins boticurile de Londra, dupa ce se vor fi convins că nici măcar Fondului Propietatea nu îi va fi fost prea uşor să ajungă în City.
Şi totuşi, nimic nu ar fi diferit faţă de situaţia actuală, chiar dacă am ajunge la recordul tuturor timpurilor acel 100.000 de puncte BET Fi.
N-ar însemna nimic dacă piaţa ar învârti acelaşi mărunţiş de astăzi, adica ar rămâne la nivelul de lichiditate actual.
Lichiditatea este un indicator tehnic elementar, ignorat în mai toate analizele tehnice actuale, oricât de sonore ar fi numele autorilor lor.
De ce ignora ei acest indicator?!
De ce mai analizează cineva Bursa de Valori Bucureşti?!
Nu numai pentru că este plictisitor să tot repeti că lichiditatea este derizorie. Ridiol de mică. Ci şi pentru că ar deveni clar ca bună ziua că, în prezent, la BVB nu mai funcţionează decşt proiectul pilot al BVB, al câtorva împătimiţi de meserie, sau al altor câtorva, care mai speră că banii blocaţi în acţiunile BVB le vor aduce mai mult profit decât alte plasamente, cum ar fi depozitele bancare.
Sau şi mai rau: ar deveni greu de dezmintit „calomnia“ că BVB a ramas un hobby al unor grupuri financiare. O oportunitate îndepartată, care nu le costa mare lucru să o ţină activă, ca pe o poziţie cu care îşi pot permite să piardă, aşa cum se pierde un pariu amuzant.
Mi-am permis această prea lung armaghedon pamfletar, pentru că acesta este ceea ce descrie cel mai bine sentimentul de piaţă real, caracteristic pieţei autohtone şi caracteristic actorilor ei resemnaţi. Acest pamflet este mai expresiv şi mai veridic decât instrumentele oricărei analize tehnice sau nu. Acesta este sensul corect al tendintei actuale. Care este solida si greu de infirmat.
Toate acestea trebuiau spuse. Doar aşa ne vom putea întoarce liniştiti luna viitoare la suporturi, rezistenţe, medii mobile şi alţii ndicatori analitici. Pentru ca vom sti din ce „pictura mai cuprinzatoare“ fac parte.
Doar aşa voi putea produce eu însumi analize afcetate, pătrunse de importanţa lor.
Căci de bine de rău, pentru noi cei ce abia dacă învârtim mia de lei, acest hobby al altora numit bursă nu ne strică.

Cât timp de distracţie îşi mai alocă investitorii străini la Bursa de Valori Bucureşti?

Am nevoie să deschid aici, deodată, cu un fel de armaghedon două serii de analize: de finanţe personale şi de piaţă de capital.
Nu abortaţi, săriţi peste ceea ce nu înţelegeţi. Este o versiune a unui articol care va apărea în newsletter-ul Asociaţiei Brokerilor, pe www.asociatiabrokerilor.ro.
De aceea, începe astfel:
Încheiam analiza de luna trecută acceptând provocarea de a urmari „daca va fi, cat de consitentă şi cât de longevivă va fi depăşirea maximului de la 24.094 de puncte (al indicelui bursier BET FI, al societăţilor de investiţii financiare, SIF, n.m.)“.
Indicele este un fel de medie ponderată a cotaţiilor bursiere ale SIF-urilor, cele mai importante acţiuni de la bursă.
Mai ziceam acum o lună, ca marele specialistu’: „Nimic nu ne încurajează să credem că nu vom vorbi şi luna viitoare despre aceeaşi incertitudine cronică“.
Ei bine, probabil că ar fi fost mai bine să se radicalizeze cumva situaţia politică.
Maximul amintiti a fost depăşit.
Şi ce dacă.


 Ar fi fost mai bine să se radicalizeze cumva situaţia politică.
Nu fac aluzie la moţiunea de cenzură, de care pieţei puţin i-a păsat.
Ar fi fost nevoie de ceva mult mai radical, care să determine o tendinţă mult mai decisă. Mai profundă.
Căci, într-adevăr, s-au înregistrat maxime peste nivelul rezistenţei amintite mai sus. Şi ce dacă.
Cel mai mare maxim a fost al indicelui BET FI, un fel de medie ponderată a cotaţiilor celor cinci societăţi de investiţii financiare, a fost la 24.912 puncte, în 19 octombrie.
Dar, de fapt, nimic nu s-a schimbat pe piaţă.
Am putea ajunge aşa sa batem şii recordul tuturor timpurilor, să trecem mult peste 100.000 de puncte, şi tot nu ar însemna nimic nou pentru piaţă.
Aceeaşi incertitudine cronică ar caracteriza piaţa.
Oricând, o furie venită de nici unde, ca în 2007, ar putea prăbuşi în cateva zile ce s-a câştigat în câţiva ani.
Să ne desluşim!
Pespectiva se clarifică daca includem în peisaj şi lichiditatea.
Lichiditate înseamnă volumele de acţiuni schimbate valoarea lor, derizoriu de mică. Atât de mică încat un rulaj zilnic de 6 - 7 milioane de euro este dublul mediei perioadei.
Lichiditatea este atât de mică pentru că nimeni nu are încredere în nici o tendinţă, oricum s-ar manifesta ea. Orcie tendinţă nu este decât un test, care pleacă de la consolarea că nu poate fi mai rău.
Dar există un „mai rău“...
Mai rău ar fi ca această situaţie să continue încă un an, sau poate doi, sau poate trei.
Timp în care toate energiile operatorilor locali se vor fi epuizat.
Brokerii care şi-au mai păstrat această meserie după trei ani de epurări se vor fi apucat deja de  altceva.
Societăţile de brokeraj se vor alimenta permanent cu brokeri juniori, care vor socoti piaţa autohtonă doar un fel de sală de forţă, de antrenament pentru alte pieţe.
Investitorii, românii, şi daca vor vrea cu seriozitate să plaseze bani pe piaţa de capital, o vor face aiurea, oriunde altundeva decât la bursa de la Bucureşti (sau Sibiu).
Bursa de la Bucureşti (sau Sibiu) va semăna cu un hobby.
Investitorii străini, adevăraţii furnizori de lichiditate, se vor întreba dacă au chef să se distreze cu câteva sute de mii de euro. Unei sume care încape într-un singur ordin obişnuit la o bursă adultă, îi vor fi necesare la Bucureşti zeci de ordine, ca acum, dacă investitorul nu va dori sa se joace de-a răsturnatul de tendinţe.
Şi nu va mai avea sens deloc pragul maxim legal de 5% de drepturi de vot, la care are acum dreptul un acţionar de societate bursieră.
Rămas fără sens, pragul va fi abolit în sfârşit de parlamentarii neandertalieni ai tuturor vremurilor, prea târziu ca sa mai conteze pentru piata.
Bursa de la Bucureşti va deveni un fel de filiala provincială a unei burse de pe o piaţă care are ceva mai multi muşterii. Acm la fel cum sunt, faţă de Bursa Română de Mărfuri, terminalele acesteia organizate în vreo debara, la camerele de comerţ judeţene.
Atunci. Bursa de Valori Bucureşti, eventual cea rezultata din fuziunea cu cea din Sibiu, fuziune făcută şi aceasta prea târziu, va deveni un fel de ATS, un sistem  alternativ de tranzacţionare a unei burse mari. ATS este un fel de divizie C de fotbal, unde joacă acele companii de al cărui nas nu este nicimăcar Liga Naţională cu nume de bere, necum Liga Campionilor.
Visul de aur al snobismului autohton se va fi împlinit.
Antreprenorii „care contează“ îşi vor lista „marfa“ la Viena, sau la Varsovia, căci îşi vor fi lins boticurile de Londra, dupa ce se vor fi convins că nici măcar Fondului Propietatea nu îi va fi fost prea uşor să ajungă în City.
Şi totuşi, nimic nu ar fi diferit faţă de situaţia actuală, chiar dacă am ajunge la recordul tuturor timpurilor acel 100.000 de puncte BET Fi.
N-ar însemna nimic dacă piaţa ar învârti acelaşi mărunţiş de astăzi, adica ar rămâne la nivelul de lichiditate actual.
Lichiditatea este un indicator tehnic elementar, ignorat în mai toate analizele tehnice actuale, oricât de sonore ar fi numele autorilor lor.
De ce ignora ei acest indicator?!
De ce mai analizează cineva Bursa de Valori Bucureşti?!
Nu numai pentru că este plictisitor să tot repeti că lichiditatea este derizorie. Ridiol de mică. Ci şi pentru că ar deveni clar ca bună ziua că, în prezent, la BVB nu mai funcţionează decşt proiectul pilot al BVB, al câtorva împătimiţi de meserie, sau al altor câtorva, care mai speră că banii blocaţi în acţiunile BVB le vor aduce mai mult profit decât alte plasamente, cum ar fi depozitele bancare.
Sau şi mai rau: ar deveni greu de dezmintit „calomnia“ că BVB a ramas un hobby al unor grupuri financiare. O oportunitate îndepartată, care nu le costa mare lucru să o ţină activă, ca pe o poziţie cu care îşi pot permite să piardă, aşa cum se pierde un pariu amuzant.
Mi-am permis această prea lung armaghedon pamfletar, pentru că acesta este ceea ce descrie cel mai bine sentimentul de piaţă real, caracteristic pieţei autohtone şi caracteristic actorilor ei resemnaţi. Acest pamflet este mai expresiv şi mai veridic decât instrumentele oricărei analize tehnice sau nu. Acesta este sensul corect al tendintei actuale. Care este solida si greu de infirmat.
Toate acestea trebuiau spuse. Doar aşa ne vom putea întoarce liniştiti luna viitoare la suporturi, rezistenţe, medii mobile şi alţii ndicatori analitici. Pentru ca vom sti din ce „pictura mai cuprinzatoare“ fac parte.
Doar aşa voi putea produce eu însumi analize afcetate, pătrunse de importanţa lor.
Căci de bine de rău, pentru noi cei ce abia dacă învârtim mia de lei, acest hobby al altora numit bursă nu ne strică.

luni, 25 octombrie 2010

Ziarist pentru Tine

 
La ce bun îmi iubesc meseria, dacă nu fac ceva direct pentru oameni?!
Pentru unul singur, măcar.
PENTRU TINE.


La ce îmi mai pot folosi cei douăzeci de ani în care am scris pentru tine,
despre schimbările binevenite sau nenorocite care ţi-au afectat viaţa şi banii,
despre cam tot ce s-a întâmplat în economia acestei ţări
în băncile, energia, companiile, bursele acestei ţări şi în buzunarele tale?!
La ce bun, dacă vine un patron şi zice: nu mai vreau să fac ziarul?!
La ce bun, dacă nu-mi fac singur ziarul PENTRU TINE?!
…Dacă nu-mi transform în bun public numele, respectat de sute şi sute de meseriaşi adevăraţi din această ţară, în marcă, în brand,
de utilitate publică?!
Statul concesionează diferite servicii publice, de sănătate, de transport, de exploatare a "bogăţiilor solului şi subsolului", etc. Le dă sectorului privat.
Eu fac acum, cumva, viţăvercea.
Îţi ofer ŢIE numele meu, forţa de muncă, priceperea şi capacitatea mea, bogăţia mea... privată,
în interesul tău, ca să-ţi redau bogaţia la care ai dreptul.
Dar nu aşa, la vrac, ci răspunzand direct nevoilor tale particulare.
Tu eşti de obicei, pentru ziarist, publicul, dar eu acum te scot din public şi îţi spun:
Omule!
Scrie-mi ce problemă ai şi mă voi ocupa de problema ta,
cu toată forţa mea de muncă,
cu toate mijloacele şi cu stăruinţa unui ziarist cinstit,
cu onestitatea unuia care încă mai crede că ziaristul este responsabil în faţa fiecăruia dintre cititorii săi,
cărora trebuie să îi fie dedicat,
cu discreţia unui ziarist a cărui singură bogăţie este semnătura lui
şi cu toata simpatia
şi cu omenia lui.
Scriu aici despre felul în care eşti tratat de cei pe care îi plătesti să-şi facă treaba printr-un contract, funcţionari ai statului, sau lucrători  ai oricui.
Scrie-mi aici!
O să-ţi răspund.
O să dau toate telefoanele necesare, voi întreba pe toţi, mă voi duce peste ei , dacă este nevoie şi îţi voi răspunde.
Voi fi Ziarist pentru Tine.