Care-i treaba

TOP 12 Ştiri

Se afișează postările cu eticheta Deutsche Boerse. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Deutsche Boerse. Afișați toate postările

miercuri, 1 decembrie 2010

De ce zice preşedintele Bursei, Stere Farmache, că Mercedes nu face valuri şi nici lichiditate la Bursa de Valori Bucureşti



Tocmai valoarea titlurilor producătorului Mercedes Benz, Daimler A.G, este, paradoxal, una din cauzele pentru care Stere Farmache, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, crede că Daimler nu face mai multe valuri şi nici tranzacţii mai valoroase decât cele mai anodine titluri de la cota Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
În primele trei zile de tranzacţii s-au făcut tranzacţii de nici 170.000 de lei pe simbolul DAI, al producătorului Mercedes!!! Ba chiar, în a doua zi din existenţa titlului la cota, nu s-au făcut decât trei tranzacţii, cu o valoare sub salariul mediu pe economia României!!!
Secţiunea internaţională a Sistemului Alternativ de Tranzacţionare pare că se potriveşte de minune pentru astfel de listări , care nu necesită acordul marilor nume din ringurile lumii. În acest sistem Daimler A.G. nu va avea nicio obligaţie de raportare periodică şi continuă. Astfel de obligaţii le are asumate deja la Deutsche Boerse şi Boerse Stuttgart unde acţunile sale sunt tranzacţionate pe pieţele principale. De ce i-ar mai trebui obligaţii în plus şi la Bucureşti?!
Deocamdată, speculatorii români nu au fost foarte impresionaţi de apariţia DIA (simbolul bursier al Daimler). Date fierbinţi din prima zi de tranzacţionare am prezentat la http://adriannionescu.blogspot.com/2010/11/actiunile-daimler-mercedes-sunt-prea.html
Cei drept,cum spuneam atunci, în seara de 23 noiembrie, prima zi de tranzacţionare, Mercedes „a circulat“ mai bine decât curentul la Transelectrica sau  gazul la Transgaz, dacă le comparăm lichidităţile la BVB.
De ce?
Am reuşit între timp să vorbesc cu preşedintele bursei, care îmi spune că „Aceste acţiuni sunt suficient de valoroase ca investitorii să fie tentaţi să le tezaurizeze. Odată ce le cumpără, nu le mai vând uşor. Sunt acţiuni care, ştiţi cum se spune, se lasă moştenire“, consideră Stere Farmache, preşedintele BVB.
Pe de altă parte, doar 30 de participanţi la sistemul de tranzacţionare al BVB au acces la ATS al BVB. Unii nu au fost interesaţi să participe, alţii nu au avut suficient „mărunţiş“ să-l blocheze pentru accesul la ceva unde pănă acum nu se vindea nimic, iar acum doar un singur produs. Printre cei 30 se numără şi Banca Comercială Română S.A. care este market maker pentru acţiunile Daimler A.G.
Acţiunile Daimler ajung pe piaţa BVB prin BCR, care le cumpără la Frankfurt şi la Stuttgart în euri şi îşi asumă riscul valutar de a le vinde în lei la Bucureşti. Altfel nici nu ar putea fi găsite acţiuni Daimler în lei.
„Cu timpul lichiditatea Daimler va creşte, pentru că pe măsură ce BCR vinde, creşte numărul de deţinători şi volumle deţinute de investitorii români, care vor fi tentaţi, la un moment dat să le şi vândă“, ne explică preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, Stere Farmache.
Mai este însă o cauză pentru care, cei ce nu sunt interesaţi să lase moştenire acţiuni Daimler nici nu cumpără.
Pentru că acţiunile sunt foarte scumpe!!!
Mulţi investitori nu au răbdare şi nici chef să blocheze bănetul în acţiunile Daimler, ca să aibă la ce profit spera. Pentru că e nevoie de pachete mari ca să poţi câştiga din speculaţii.
Doar titlurile Transgaz cu circa 263 de lei „bucata“ sunt mai scumpe. O acţiune Erste Bank costă circa 141 de lei.
Preţurile acţiunii Daimler au variat între 213,1 şi 219,7 lei pe acţiune în prima zi. şi piaţa a închis la 217 lei/acţiune, adică foarte aproape de media de 217,4 lei pe acţiune. Acum, în 26 noiembrie ora 11.55 , DAI se dă cu 220 de lei bucata, dar nu s-au schimbat decât 13 acţiuni în cinci tranzacţii!!!
Ceea ce poate să însemne că, mai în glumă, mai în serios, s-a jucat cineva cu Mercedes la BVB, aşa ca să fie activitate, dar cât să nu piardă.
Ar fi o chestie să se facă arbitraj între bursa de la Bucureşti şi cele de la Frankfurt sau Stuttgart, unde mai sunt listate.
„Prezenţa acţiunilor Daimler la BVB oferă ocazia arbitrajului între trei pieţe“, ne confirmă Stere Farmache.
Arbitraj, adică să încerce cineva să câştige din diferenţele dintre preţuri.
Dar dacă nu ai de unde să acumulezi pachete suficient de mari ca să merite efortul, atunci, din nou, de ce să blochezi fie şi o sută două de euro, pe care le poţi câştiga din speculaţii cu titlurile româneşti cele mai căutate?!

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Acţiunile Daimler (Mercedes Benz) se vor găsi la Bursa de Valori Bucureşti. În lei


Simboluri bune pentru BVB
Acţiunile Daimler A.G. (aţi citit bine: ale celebrei producătoare a automobilelor Mercedes Benz), vor putea fi tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) începând  de marţi 23 noiembrie.
Ceea ce înseamnă că se vor putea cumpăra în lei.
BVB este singura piaţă din Europa de Est unde se tranzacţionează titlurile Daimler A.G., potrivit oficialilor BVB.
Banca Comercială Română este cea care, practic, aduce Daimler la BVB. Cu puţin  ajutor de la Patroana Erste Bank, nu-i aşa?
Banca, BCR, este market maker sau formator de piaţă, adică îşi asumă obligaţia de a afişa cotaţii ferme de cumpărare şi de vânzare. Ferme, adică pe care trebuie să le şi onoreze.
Acţiunile Daimler A.G. sunt tranzacţionate la Deutsche Boerse (Frankfurt) şi la Boerse Stuttgart. La BVB, Daimler nu va avea nici o obligaţie de raportare periodică şi continuă, pentru că a fost adusă la o categorie specială din Sistemul Alternativ de Tranzacţionare (ATS).
ATS nu este ceea ce se cheamă „piaţă reglementată“. În fapt este o piaţă, un sector de piaţă de la BVB, dedicat companiilor care nu pot face faţă la rigorile pieţei reglementate.
(În afară de rigori foarte stricte de transparenţă şi de raportare periodică, pe piaţa reglementată o companie este obligată să-şi raporteze toate tranzacţiile cu active proprii care depăşesc o anumită valoare. Sau: trebuie raportate tranzacţiile comerciale din interiorul grupului din care face parte compania. Şi altele.)
Evident, nu că Daimler nu ar fi făcut faţă rigorilor BVB. Nu ar fi fost interesată să le facă faţă.
Astfel că, celebrei Daimler i s-a găsit loc într-o secţiune specială a ATS, ca să nu fie nevoie de acordul companiei germane pentru a i se tranzacţiona acţiunile la Bucureşti.
Este un lucru minunat, oricum, că se pot cumpăra la Bucureşti, în lei, adică fără risc valutar, acţiunile companiei care face Mercedes.
BVB mai trebuie să explice cum se va putea ajunge la cei „30 de participanţi la sistemul de tranzacţionare al BVB, care au acces chiar din data de 23 noiembrie la ATS al BVB“ (am citat din comunicatul… BVB, desigur) .Ce fericită coincidenţă.
Dacă autorul comunicatului se referă la ceea ce, de obicei, se înţelege prin „participanţi“, adică societăţi de brokeraj şi bănci membre ale Bursei, atunci ne-am înţeles. Nu ştim, încă, blocul minim de acţiuni care pot fi comandate şi abia aşteptăm să vedem care vor fi primele cotaţii.